Ziua Națională a Lecturii

Ziua Națională a Lecturii a fost marcată joi, 15 februarie 2024, de elevii Școlii Gimnaziale ,,Lucian Grigorescu” prin activități care au avut ca scop stimularea interesului pentru lectură.

Elevii claselor Step by Step s-au bucurat de poeziile cu titluri ghidușe cuprinse în volumul ,,Îmbrățișări poetice”. Alături de autorul volumului, aceștia au descoperit tainele scrierii unei cărți și au fost îndemnați să dedice zilnic un moment special pentru lectură și chiar să încerce să așeze pe hârtie propriile gânduri.

Elevii clasei a IVa-A, au desfășurat și ei o activitate dedicată lecturii. Astfel, în cadrul parteneriatului interinstituțional încheiat cu Grădinița PP ,,Lucian Grigorescu,, Medgidia, s-a derulat activitatea ,,Lectura fratelui mai mare”.

Școlarii au citit preșcolarilor textul ,,Casa cu o mie de oglinzi” și au realizat împreună obiecte amuzante.

Activitățile desfășurate sunt menite să promoveze importanța lecturii și să faciliteze crearea unor rutine zilnice iar Ziua Națională a Lecturii ne oferă contextul adecvat.

Comentarii