Peace is posible!

La inițiativa JCI Constanța, sâmbătă, 21 septembrie 2019, peste 600 de persoane s-au strâns pe Plaja Modern, într-o încercare de a intra în Guinness World Records.

Delfinașii clasei a III-a A, de la Școala Gimnazială „Lucian Grigorescu” Medgidia, coordonați de doamna prof. înv. primar Legian Nicoleta, au participat și ei la acest eveniment, organizat de JCI Constanta în colaborare cu Comunitatea Elena Elpis Constanta și Primăria Constanța.

Ziua a fost special aleasă pentru că în această dată s-a sărbătorit “Ziua Internațională a Păcii”, iar evenimentul a fost marcat cu un “Semn al Păcii“ uman, demn de admirația întregii lumi.

Un alt motiv, și poate principalul pentru care a fost aleasă această zi, a fost că JCI este creatorul campaniei internaționale “Peace is Possible“, prin care tineri de pretutindeni sunt îndrumați spre găsirea a noi modalități de menținere a unui climat armonios în comunitățile din care fac parte.

Până la adunarea de pe plaja Modern, recordul a fost de 1.000 de persoane, dar organizatorii au dorit să depășească acest număr cu cât mai mult cu putință. De la ora 15:00, s-au deschis porțile de intrare amplasate în imediata vecinătate a principalului drum de acces spre plaja Modern, venind dinspre Portul Tomis. La intrare, fiecărui participant i s-a înmânat o brățară numerotată și i s-au dat instrucțiunile pentru parcursul evenimentului. Ținuta obligatorie impusă de Guiness Book a fost „White Top”, însemnând faptul că participanții au avut bustul și capul acoperite de culoarea albă. Până la momentul culminant, numărătoarea, a avut loc un program artistic.

Pentru ca recordul să poată fi omologat, participanții au stat în formație 5 minute, timp în care s-au strâns dovezile foto și video. Numărătoarea a dus la o prezență de aproximativ 800 de persoane, ceea ce înseamnă că recordul nu a fost doborât, dar Constanța a ajuns pe harta Păcii.

2

1

5

11

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.