Astăzi, 29 aprilie, elevii claselor a VIII-a ai școlii noastre au participat la prima ediție a Târgului de Oferte Educaționale – EduCampus, organizat de Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Universitatea Ovidius din Constanța, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța. Evenimentul a avut loc în campusul universitar UOC și a fost o adevărată sărbătoare a educației!
Elevii noștri au pășit cu emoție și curiozitate printre standurile liceelor din județul Constanța, aflate în Corpul A al campusului, unde au descoperit ofertele educaționale pentru anul viitor, criteriile de admitere și direcțiile în care își pot construi viitorul. Fiecare stand a fost o oportunitate de a visa, de a se informa și de a face alegeri conștiente pentru drumul lor academic.
Atmosfera a fost vibrantă, plină de energie, zâmbete și speranță!
Mulțumiri speciale merg către Primaria Municipiului Medgidia pentru sprijinul oferit în asigurarea transportului elevilor. Datorită implicării dumneavoastră, acești tineri au avut șansa să ia contact direct cu viitoarele lor opțiuni educaționale.
Felicitări organizatorilor pentru un eveniment reușit și inspirațional!
Împreună, construim viitorul educației în județul Constanța!









