Programul ”Euro 200”

”Euro200” este programul național care vine în sprijinul elevilor și studenților cu posibilități financiare reduse în vederea achiziţionării de calculatoare.

Programul „Euro 200” se derulează începând cu anul 2004, în baza Legii nr. 269/2004, obiectivele sale fiind stimularea achiziţionării de computere prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale, respectiv crearea de competenţe în utilizarea mijloacelor IT & C.

Pentru facilitarea accesului la informațiile necesare am lansat portalul ”Euro 200” și forumul de discuții unde informațiile sunt mult mai detaliate.

Beneficiari ai acestui ajutor sunt persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) sunt elevi/studenţi în învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani;
b) au un venit brut pe membru de familie sub 250 lei. Ajutorul se acordă o singură dată în cadrul unei familii.

Cererile, însoțite de documente, se depun până pe 17 aprilie, prin poștă (Școala Gimnazială ”Lucian Grigorescu”, str. Aleea Trandafirilor nr. 2A; Medgidia, 905 600) sau online la adresa scgrigorescumedg@yahoo.com

Documente:

HG 1294_2004_cu modif si compl ulterioare pdf

Legea 269_2004 pdf

HG nr. 297_03.05.2018 pentru modificarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269 din 2004 pdf

Calendar Euro_200_2020_Hotãrâre 225 2020 pdf

Cerere_Euro_200 docx

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.