Povestea unor dansatori…drumul spre succes
Ceea ce vedeți pe scenă este fascinant, dar nu reflectă întreaga realitate din spatele scenei. Cele câteva minute de dans pentru bucuria spectatorului costă mai mult decât oricine își poate imagina. Succesul unui dansator înseamnă sacrificiu, ani de viață dedicați, antrenamente intense, repetiții de costume, păr, machiaj, și…antrenament din nou. În ciuda tuturor celor de mai sus, povestea acestor dansatori nu este tristă, ci este în primul rând despre dragostea și fericirea de a dansa.
Ce îi leagă pe cei doi elevi ai Școlii ”Lucian Grigorescu”, Medgidia? Răspunsul este dansul sportiv. În dansul sportiv arta, eleganța si sportul se îmbină, acesta reprezentând un mod de viață. Dansul sportiv este un sport de echipă constând în parteneriatul între un băiat și o fată ce interpretează pe muzică diferite ritmuri utilizând tehnici specifice, având două secțiuni : secțiunea standard (vals lent, vals vienez, quick step) și secțiunea dansurilor latino-americane (samba, cha-cha-cha, jive). Cei doi copii au început acest sport în anul 2014, în jurul vârstei de 6, respectiv 7 ani, așadar de 6-7 ani în cadrul Școlii de dans sportiv Ritmo Del Mar. La începuturi, fiecare a exersat pașii de dans la grup, apoi fiecare a avut și experiența într-o pereche. Mario și Daria formează o pereche de la începutul anului 2019, la clasa E de dans sportiv.
Ce înseamnă să fii dansator sportiv? Înseamnă antrenamente de 2-3 ori pe săptămână, antrenamente în cadrul cărora se pune accent pe pregătirea fizică, antrenamente de final sau simulări de concurs. Ritmul antrenamentelor și al competițiilor e unul înalt în dansul sportiv. Te pregătești toată săptămâna, iar în week-end mergi la concurs, pentru că aproape în fiecare week-end e cel puțin un concurs. Mai înseamnă cantonamente, spectacole, evenimente artistice.