Lucian Grigorescu a fost un pictor român postimpresionist.
Este apreciat ca fiind cel mai latin dintre pictorii români.
Studiază pictura cu G.D. Mirea și Gabriel Popescu între 1912 și 1915 la Academia de Belle Arte din București. După întreruperea cauzată de război, reia studiile în anii 1918-1920. Își continuă formația artistică la Roma și Paris, unde frecventează atelierele de la „Grande Chaumière” și „Académie Ranson”, în atelierul lui Roger Bissière. Pe un drum urmat adesea de artiști, începând cu reprezentanții impresionismului, călătorește spre sudul Franței, lucrând, între 1927-1939 la Cassis, fascinat de lumina intensă, de culorile proaspete ale regiunii.
Participă la saloanele oficiale din România, la expoziții organizate de „Tinerimea Artistică”, „Grupul nostru”, „Arta” etc. Pictorul, pe care criticul Nicolae Argintescu-Amza îl considera, în monografia ce i-a consacrat-o, „unul dintre cei mai interesanți, mai complecși și mai personali postimpresioniști în cadre mondiale”, rămâne credincios elanurilor sale din tinerețe, dăruindu-se cu o nedisimulată plăcere lucrului în „plein-air”.